Sfârșitul ține pe limbă un 66 politizat, pe alocuri indus, exclus, niciodată mai adus de spate ca acum, îmbuibat cu aspirine și nurofen forte, internat la secția nouă de neurastenici. E. stă in picioare. E. se așază. Acuși ajung la tine. Prelucrez o vedenie. Așază-te. Ajung și la vedenie. In stradă au inceput să se adune zugravii. Un zugrav îl gâtuie pe altul. Amândoi se miră și ascund vedenia in tufiș. Inceputul, o ploscă la gura fiecărui geam termopan trântit cu putere înainte de ora anunțării la meteo a unei vijelii nemaiîntâlnite, rânjind cu fiecare carie gata să cadă în mai bine de o zecime de apă oxigenată. Domnul P. susține, precum un prestidigitator de marcă necunoscută, revenirea la oase. trimiterea-addenda se distribuie gratuit la farmacia de pe Republicii. De cand se știe el le însemnează cu asteriscuri. Păcat că mâzgălitura întremată se cască perpendicular pe nevătămare. Se furnică, deschide ochii mari cât cepele. Refuză temătoare grinda baritonală a lămpii cu abajur spart. Apucă o ținută impecabilă. Calcă irisul discuțiilor postume de care într-o bună zi se va alege praful.


irisul nu înseamnă nimic, în fond. e, singular, un ax cu fond.

discreditarea se alocă în funcție de clasă,
tipologie, regim de viață.
cu siguranță, cât despre siguranța acestora
este o altă poveste.

era prozelitismului a trecut. odată cu ea și celelalte.
fâs-cismele sunt totuși deasupra, pe raftul de sus.
cu o zi în urmă clinchetul paharelor
atârna pe creștetul unui istm străpuns de praful de pușcă.
arunc în aer tije de sticlă pisată
și câinii vagabonzi nu mai schelălăie
în fața bisericii demolate.
și-apoi mi-e groază să nu se verse orașul.
ar fi absolut puturos.

în ultimul an, într-o negură abundentă
el presara cremă de nes
pe un câmp de maci roșii
luxandu-și adanc pelvisul pentru patrie
în pereții revolverului.

lumina orbitoare se află într-un monolog
de abdicare mocnită
și-a scos toate baierele, răbdătoare
puțin in-formativă
sau chiar inerent declamativă.
probabil nici Fellini n-ar ști precis.