Parcă mai trebuie umblat la fond .
Ochii nu spun totul . Mai pun culoare .
Sufletul e prea mare .
Să luăm buretele . Așa . Ștergem din el .
Mâinile ! Da ! Mâinile sunt arse
de Soare , de infinit , de frig .
Le corectăm .Punem o lopată
de miresme de primăvară .
Umbra se înclină curios spre dreapta .
Uneori parcă intră în pământ ,
alteori caută să se ridice la nori .
Luăm toporul și o îndreptăm .
Acum pare mai stabilă ,
mai țeapănă , mai mândră .
Uite-o ! Triumfă . Râde . Hohotește .
Era să uit de inimă .
Să punem multă iubire .
Să curgă în el sânge albastru
de fericit cum n-a mai fost .
*
În zori am dat urlet dimineții ,
oglindindu-mă în cerul viu
“Doamne cât sunt de obiÈ™nuit ,
de banal ! M-am stâlcit !
Iartă-mă ! “