Tăcerea a înmărit luna.[...]
și tăcerea e atât de veșnică încât aud vrabia timpului foșnind
scurt între ramuri.[...]


Și iată că vis sau demență, - nu mai știu pentru cine mă întreb
căci mă gândesc că cerul e opac ca pleoapele ei
că liniștea asta n-am mai simțit-o de demult.


Iubita mea [...]
ce vedenii sapi în perne cu fruntea ?[...]
iubita mea [...]
vezi cum s-au destins și dorm pe umbre și lumini crengile [...]
cum se sting luminile la ferestre
cum se netezește totul mărginit în liniile lui clare
acoperișurile geometrice și cupolele de stuh
muchia dealurilor cu păduri mărețe și rouă,
mătasea cerului tăiată de taina zărilor și stelele
stelele
stelele
stelele.