Cuprins de farmec si mister
Se lasa-n patima albastra
A cerului,cu-nalte firi
Si stralucire prea maiastra

Priveste-n jos,citind prin nori,
Cum linistea se lasa seara
Iar peste vechile carari,
Se lasa vesnic umezeala.

Si-n lung suspin,se apleaca ,iar
Prelunga sarutare,moarta
Si in loc de frumusete,rar
Zboaraun fluture de seara.

Confunda cu al lunii glas
Si o vede,parca i-ar sta in fata
Doar lui atat i-a mai ramas
Sa-ntinda btatul,dupa a firii povata...

Slavind ca are pe al sau brat
Nemuritoare floare rara
Privind-o des in ochi-i mici
De cu zii si pana seara.

Desculta ,caci ea pe pamant
Doar mangaie cararea ,seara
Si unge cu un dor imens
Cerul cu marea-departarea.

Au scris cu slove de argint,
Jurand altarului povete;
Au scris nemasurand-
Intunericul cu albe fete.