Gânduri multe mă apasă
Pe lângă grijă și nevoi,
Seara, când mă-ntorc spre casă.
Care casă ? Doar umbrar de ploi !

Casă ar fi sălașu-n care
Se-ascund o droaie de copii,
Jucându-se sau vrând mâncare
Și-odată-n iarnă, jucării.

De-i goală-i doar alcătuire,
De piatră, cărămizi și lemne
Și-n ea nu ai nici o simțire,
Spre bucurii să te îndemne.

E doar o sumbră resemnare,
Camere mute, totul trist.
Fără copii, doar mi se pare
Că viețuiesc, dar nu exist .