E ostenită gura lor,
au sufletele larg deschise
și (parcă de păcat) un dor
le trece uneori prin vise.

Aproape toți se-asemuiesc;
tac în a Domnului grădină,
ca multe intervale cresc,
în cânt și forța lui deplină.

Doar când aripi și-au desfăcut
trezesc a vântului suflare:
de parcă Domnul și-a trecut,
prin foi, de sculptor mâna-i mare,
în cartea sumbră de-nceput.