agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-01-05 | [This text should be read in romana] | Submited by nicollè pierre Pe cînd nu era moarte, nimic nemuritor, Nici sîmburul luminii de viață dătător, Nu era azi, nici mîne, nici ieri, nici totdeauna, Căci unul erau toate È™i totul era una; Pe cînd pămîntul, cerul, văzduhul, lumea toată Erau din rîndul celor ce n-au fost niciodată, Pe-atunci erai Tu singur, încît mă-ntreb în sine-mi: Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi? El singur zeu stătut-au de-a fi zeii Și din noian de ape puteri au dat scânteii, El zeilor dă suflet È™i lumii fericire, El estea-al omenimei izvor de mîntuire: Sus inimile voastre! Cîntare aduceÈ›i-i, El este moartea morÈ›ii È™i învierea vieÈ›ii! Și el îmi dete ochii să văd lumina zilei, Și inima-mi umplut-au cu farmecele milei, ÃŽn vuietul de vînturi auzit-am al lui mers Și-a glas purtat de cîntec simÈ›ii duiosu-i viers, Și tot pe lîngă-acestea cerÈ™esc înc-un adaos: Să-ngăduie întrarea-mi în vecinicul repaos! Să blesteme pe-oricine de mine-o avea milă, Să binecuvinteze pe cel ce mă împilă, S-asculte orice gură, ce-ar vrea ca să mă rîdă, Puteri să puie-n braÈ›ul ce ar sta să mă ucidă, Ș-acela între oameni devină cel întîi Ce mi-ar răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătîi. Gonit de toată lumea prin anii mei să trec, Pîn’ ce-oi simÈ›i că ochiu-mi de lacrime e sec, Că-n orice om din lume un duÈ™man mi se naÈ™te, C-ajung pe mine însumi a nu mă mai cunoaÈ™te, Că chinul È™i durerea simÈ›irea-mi a-mpietrit-o, Că pot să-mi blestem mama, pe care am iubit-o- Cînd ura cea mai crudă, mi s-a părea amor... Poate-oi uita durerea-mi È™i voi putea să mor. Străin È™i făr’ de lege de voi muri-atunce Nevrednicul-mi cadavru în uliță l-arunce, Ș-aceluia, Părinte, să-i dai coroană scumpă, Ce-o să amuÈ›e cînii, ca inima-mi s-o rumpă, Iar celui ce cu pietre mă va izbi în față, ÃŽndură-te, stăpîne, È™i dă-i pe veci viață! Astfel numai, Părinte, eu pot să-È›i mulÈ›umesc Că tu mi-ai dat în lume norocul să trăiesc. Să cer a tale daruri, genunchi să frunte plec, Spre ură È™i blestemuri aÈ™ vrea să le înduplec, Să simt că de suflare-È›i suflarea mea se curmă Și-n stingerea eternă dispar fără de urmă!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy