Azi-noapte m-a prins un dor nebun
de mers în Kamceatka
– și-am pornit.
Scârțâia zăpada,
Alma Ata făcea cu mâna
– mergeam.
Mă-nlăcrima vântul,
un urs (sovietic) mă-ndemna la o vodcă
– stăteam.
Spre ziuă, m-apropiasem bine,
mai aveam câțiva pași gâfâiți,
când s-a trezit
și-a rupt-o la goană
– rămâneam.
Am dat s-o strig
– tăceam.
Odată s-a pornit vuiet greu,
și-au dat iama după ea
Mongolia și Baikalul,
Caspica, Uralii și,
legănându-și precar șoldurile latine,
Europa.
M-am trezit
– mi se pare că nici un maur n-a ajuns în Kamceatka.