îmi pun în suflet lucruri cum ai pune
într-o licoare lacrimi dulci de miere
apoi cu timpul mestec îndelung –
astfel sting setea celui ce mă cere

adeseori cuvântul mi-e crispat
ca un vitraliu otrăvit cu aur
și numai raza nevenită încă
îmi frânge gâtul greu de minotaur

dau vuiet lung sau tună astă viață
mi se deschide în oase o poiană
și tac insecte a cutremurare
în liziera orbilor de iarnă