câtă noapte! câte stele! – univers plin de sechele
poate dumnezeu ia hapuri zvârcolindu-se în paturi
scârbit de realitatea carnală

și îl visez nud și îl transpir ud poate că l-am avut

inima țipă ca un felinar aerul îi ajunge tot mai rar
ca unei păsări cerul pe orizontală

visez în diagonală nu am curajul de a zbura drept
omul de nea își topește capul în piept

corăbii de ger sticlă și cer sparg răstoarnă paharele
lupul! lupul îmi sfârtică picioarele

ochii mă ning îngeri mă ling în zigzag tot mai larg
până devin șarpe al frigului meu