găsiră trupul chircit al al unei femei
sub colbi și cenușă-n
orașul pompeii
strângându-și copilul la pieptu-i cu ciudă
cu fața spre cerul ce
nu vrea s-audă

vreo două milenii zăcură pe-o parte
și ea și copilu-i cu
oasele sparte
din vremuri uitate cu-o altfel de lege
în care vezuviul pe-atunci
era rege

savanții-i grijiră oscior cu oscior
făcând-o vedetă
de televizor
îi luară măsuri supunând-o la teste
dorind cine știe ce drac
să ateste

copilu-l păstrase-un profesor ateu
să-l țină-n pompeii-ntr-un
colÈ› de muzeu
să vadă turiștii-ntre nouă și șase
că-i mult mai bogat la
capitolul oase

i-au pus și-o poreclă: copilul pompeii
atunci cand l-au smuls acelei
femei
stă scris pe-o tăbliță-ncrustată în lemn
plus anul fatidic - al
trecerii semn

dar dulce-amintirea copilului nume
murise de secoli la
capăt de lume
zadarnic cerca-vei să poți să-l îngâni
doar mama-l mai strigă și
zeii păgâni