Þi-ar place, toți bărbații în patul tău să vină,
Femeie deșucheată, punct negru în lumină!
Iar dinții, spre-a-i păstrare acestui joc turbat,
O inimă, să roadă, pe zi, te-ai angajat.
Ferestre de dughene par ochii tăi în ceață,
Și-arzînd, ca lampioane, la sărbători in piață,
Se folosesc obraznic de-o forță de-mprumut,
Căci legea frumuseții nicicand n-au cunoscut.
Mașina oarbă, surdă, prea meșteră la crime,
Tu, care-ai supt de sange atata omenime,
Cum nu te prinde-oroarea, privindu-te, să vezi
Că,-n mii de-oglinzi, puterea de diavolă, ți-o pierzi?
Păcate mari, pe care le-ai săvarșit cu faimă,
Nicicînd nu te făcură să dai napoi cu spaimă,
Văzînd cum că natura, măreață-n gand ascuns,
Să plămădeasc'-un geniu din tine, a ajuns,
— Din tine, desfranato, regină-n preacurvie?
O, splendidă mocirlă! cerească marșăvie!

Traducere de Radu Carneci, editura Hyperion, 1991