Îngeri îmbrăcați in aur, purpură și hiacint.
Geniul și dragostea sunt datoriile-mi ușoare.
LACOMUL
Rumegand, eu rad de trecătorii flămanzi.
Ca un obuz aÈ™ exploda
De nu aÈ™ suge ca un cancer.
Noroi am frămantat și aur am iscat
Avea in ochi puterea ce-n inimă-ascundea.
Deșert vivant, Parisul îl alunga mereu,
El: neanfrant ca fiara și liber ca un zeu.
Privirea-i, nici timidă și nici nepăsătoare,
Se răspandea in juru-i cu lăcomie mare,
Și nări in fremătare drept griji, ca la artiști
Ce opera-și mangaie cu degetele, triști.
Da, tinerețea fi-va-ți bogată-n mari furtuni
Ca Zodia Leoaicei cu ochii arzători
Ce ne alintă fruntea și brațele-n sudori,
Călătorind în spații și respirind frumos
Ea naște-acele zane cu mersul amoros,
FARAMITURI
Ivindu-le-n oglindă, sterilă voluptate;
Ca fructe-n parguire a lor virginitate.
Dar eu zăresc in ochii Adinei, răscolitori,
Că inima-ți nu-i pentru plăpande sărbători
Și-această frumusețe ca fierul in tenebre
Va rezidi Infernul cu nesecate febre,
Spre a-mplini desfraul cu groaznicele-i guri
Și a-ntrista simțirea umilelor făpturi.
Da, doborand sub sine molaticele perne
Un trup superb ca noaptea odihnei se așterne
Și somnul podobindu-și cu un suras total
A spatelui său urmă de pofte chinuit.
De-o patimă nebună sta aeru-mpregnat;
Ca spre o lampă fluturi se năvăleau, perdeaua
Sub nici o adiere, iar streașina ca neaua.
Era o noapte caldă, o baie a iubirii
Tu, îngere puternic pe chipul mîndru-avînd
A Iadului pecete sub care te-ai nălțat,
Imblînzitor feroce, in cușcă mi-ai băgat
Spectacol de rușine cruzimii tale-oricand,
Coșmar în miez de noapte, Sirenă-n totul goală,
Tu ce mă-mpingi spre hăul din mine chiar stand drept
Purtînd veșminte sfinte sau barbă de-nțelept
Spre a-mi oferi otrava iubirii ce înșală.
BLESTEM
Bancul de pești nestăpinit și dur
Și trecătoarea-ngustă, maelstromul vorace
Agită mai domol nisipul sur
Decît a' voastre inimi, dand cerurilor rază;
Ele-s o aruncare de nobilă putere
Acolo unde farul vedeta luminează
Dar care și ucide moluștele-n tăcere;
Și, încă a noastre inimi se-aseamănă c-un han
La care hămesiții visandu-și masa, patul,
La cei ce-s înlăuntru se roagă, țipâ-n van:
Ci tac: studentul, popa, tac: tarfa și soldatul;
Și pleacă fără-ntoarceri; ce camere infecte:
Război, știință, amoruri; e-ngust al nostru unghi,
E rece vatra; patul și vinul au insecte
Pe oaspeții aceia eu i-aș servi-n genunchi!