Și se făcea că Teiul era coasă
de fum, delimitare pe culoare
a umbrelor din seară, de pe care
rostogoleam cu ochii frunza roasă.

Miros de ceai stropeau elicoptere
deasupra noastră, sticlele șiroaie
lăsau în barbă spuma lor bălaie
de amintiri, spirale pasagere.

Prin noaptea adunată din pahare,
sorbind cuvintele, sarailie
ne picurau topite scobitoare

din cerul limpezit ca o chelie.
A fost… Sub air-bag-uri plutitoare
e iarnă-n Tei, pe deal, sară, Ilie…