De strajă Dâmboviței, pe cheiul desfrunzit
Se-nalță - jumătate învăluită-n cețuri -,
Amenințând copiii cu chipu-i spălăcit,
O pușcărie mare cu creștetul în ceruri.
Din măgura, borțoasă cu-n drac, ea s-a ivit,
Din pântecele gliei vărsată cu obidă.
Dar, gospodar, românul, pe drac de l-a belit,
Þăran sărac, de-atât beton, de cărămidă,
De scumpa marmură spălată-n sânge
S-a îndurat și-alți draci, în ea, a-ngrămădit.
Nedărâmată, suflete mai frânge
Ca într-un vis. Din el doar o scăpare:
Păduri de turnulețe. Un soare-nveselit
Ne va zâmbi răsfrânt în tabla lucitoare.