Să mă întorc într-un târziu acasă
Ca dintr-o bătălie pierdută,
Ca dintr-un pustiu care doarme
Să urc încet scările
Ca și cum numai umbra mea ar fi,
Imaterială, acolo. Să trag podul
Să tai orice punte și în urma mea doar noaptea
Să pâlpâie ca un gol, ca un ocean rece și negru
Să mă întorc acasă
ÃŽn micul paralelipiped de beton
Ca într-un refugiu, ca în toracele
Unui animal mare și cald, ca într-un rest
De memorie. Să-mi pierd urmele,
Să-mi pierd auzul, să-mi pierd văzul
Și doar un simț necunoscut să lucreze, uriaș, în tăcere, în mine
Să fiu singur. Un scrib într-un sarcofag,
Într-un labirint de granit, într-o noapte de piatră.