Ni se fărâmă digurile când
Imaginate păsări le-nfioară,
Pentru a mia – sau a câta oară? –
Dar tot mai rar din somn alunecând.

Pe dinăuntru ne dizlocă magme
De visuri niciodată răbufnind,
Doar uneori, ca dintr-un vechi colind,
Vin păsări mari și ni se sting în palme.

Și uite-așa te descompune visul
Ca un venin albastru, ca un vin,
Rămân din tine mâinile și scrisul,
Fragilă raclă-a timpului puțin.

Să te sfâșie-n zori, anahorete,
Se-ntorc din somn cumplitele egrete.