te-am așteptat cu un buchet mare in brate
la ieșirea din spital
portarul ma privea languros
țuguia catre mine buzele albe
îl priveam mă priveam în oglinda retrovizoare
îmi era dor de tine
buchetul era prea mare
el țuguia buzele
eu mă priveam peste buchet
tu ieșeai și din mers aruncai o fisă în tonomat
era margareta pîslaru
nu-mi aminteam melodia

erai înalt și singur
te păstrai singur pentru cele mai bune haine
mi-am scos rujul din poșeta din piele de șarpe de casă
era ciclamen prea tare pentru o lipsă de ocazie
prea moale pentru ultimul sărut

portarul a pus mâinile pe parbriz
părea că mă întreabă pe cine aștept pe cine-astepti
țuguia buzele lui sărace
atunci ai apărut tu în pași de dans
rujul s-a rostogolit între scaune
am știut că sunt vopsită gresit fără să mă privesc
peste buchetul cel mare

ai trecut dintr-o portieră spre alta ca un duh auriu
fredonai o melodie neamintită
aveai o aluniță sub ochi pe obraz
îmi era așa ca un fel de ceva din tinerețea mea
dacă îmi aminteam sigur muream chiar atunci de dor

si asa ne-am petrecut unul pe altul
unul prin altul
până nu ne-am mai vazut
tu fredonai cu urme de ruj pe frunte
eu vopsită gresit
el țuguia catre mine buzele lui fără amintiri