M-am inecat in propria-mi otravă,
O otravă dulce din suflet strămutată,
Am incercat s-o gust să văd cum e,
Și-am simțit că nici moartea nu există.

Otrăvuri dulci sunt bucuriile,
Nu vreun lichid gălbui ori verde,
Otrăvuri dulci imi sunt melancoliile,
Ce mă-nnăbușesc ca un fum...

Am simțit picături de otravă dulce,
In sufletul meu poticnit de tristețe,
Am sorbit din ea puțin câte puțin,
Și am ajuns sa zic că nici viața nu există.

Moartea nu există,deci nu e nici viață,
E numai o otravă ce ne rascolește,
O gustăm curioși să vedem dacă e bună,
Și atunci vrem mereu să sorbim din ea...