un soare fără miez
strivit într-un crepuscul roșu
uimirea tîrîndu-se
printre resturi de lumină
peste mări de sînge
unde un singur pește
cu o lene tolerantă
își marchează teritoriul

nu mi-ar păsa nici un pic
dacă aș uita numele lui

otrăvitor e gîndul
că aș putea să mor cu mîinile goale
jumătate om jumătate visare
peste care va curge ploaia
ca o senzație de plăcere