vagabonzi se surpă între solzii nopții
cu spovedaniile ironice ca cele ale îngerilor răsturnați
lumini seci ce ling gâturile lor gleznele cu drumuri încolăcite podoabe ale posibilului

des mots , rien que des mots

orbul vine mereu la ei cu apă
vagabonzii se prăbușesc în cetăți de mucava
unde manechine își numără morțile unele altora

voci îngheață cu rămașii în același așternut
între cartoane vagabonzi se fărămițau