părul mi l-am dat pe spate
și l-am strâns în durere
atât de tare încât picură sânge

liniște și nechezat
în mine mereu doarme un înger

printre degete se ascunde un poem alungat
de inima mea spongioasă
îmbibată-n tăcere
ca un burete uscat, plin de cretă
așa e locul de prăfuit
niciodata nu se va mai putea întoarce
la primul somn ca la primul iubit

liniște și nechezat
în mine mereu doarme un înger

se aude cum mișună moartea
trosnesc versurile, cad păsările
îmi umezesc buzele în așteptarea ei