ah, scrisul ce mă enervează,
îmi ia trei așchii de pe oase,
le proiectează-apoi pe-un cer
pictat cu multă nonșalanță
de un maestru cam stingher.
dar cine știe ce urmează?
târziul rezemat de-o rază
cum am să-l strig
prin munți de fier?

o frunză fără ochi pe ceas,
semn rătăcit prin pagini albe,
mă las continuu transformat,
sunt scrisul ce îl enervează
pe un poet nereformat.
dar cine știe ce-a rămas
din tot ce a visat, retras
în colivia sa albastră?
îmi pare că s-a resemnat.