și-uite așa am plecat
când cerurile cădeau unul cate unul în colbul din uliță
eram cel mai frumos din sat
sufletul meu trecea peste ei atins de neumbre
sub umărul stâng păstram mirarea verii în care mi-a încolțit veșnicia
am lăsat frunzele foșnind între anotimpuri
sub palmele celor pe care i-am iubit
am plecat
culegându-mă de pe buzele moi
ale unor dimineți netăcute
nepătrunse în trupul meu dezlegat de rămășițele zilei