Motto: Se oprise Infinitul să dea-n boabe Nesfârșitul. Se lăsase pe o parte, ca un 8 în semn de carte..............

De aici lătratul Ponnei e o taină dintr-un cânt: două picături de rouă și un Þărm fără pământ.
E un țărm născut din piatră și din scoici și val de mare. Totul este numai stâncă și-i izvor între izvoare...

Două picături de rouă, două lacrimi dintr-un vis, două gânduri rătăcite prin desiș de Paradis. Uneori părea că Totul stă-n puterea unui gând, până când o amintire se năștea din nou pământ.

Și așa, Peninsulara, asimetrică un pic, se făcea din gând-idee, adâncindu-se-n Nimic.
Un pitic, dintr-o poveste, rătăcea în vis mereu
și-ți lăsa un pumn de taine și o sfoară pentru zmeu.

Mă țineau, așa-n clepsidră și-n deșertul cu iluzii, trei arome din icoana cu cărări printre confuzii.
Cu trei gemeni ce se plimbă ca un vis prin Infinit, numai eu fugeam pe-o plajă, într-un labirint zidit.
Mă trezise pescărușul și-mi lăsă din cioc povestea... Eu eram doar amintirea, el purta în zbor Ce-vestea. Zborul-zbor și Pasul-șoaptă și Tăcerile-n târziu mi-au șoptit ca-n vis de-o noapte, din Izvorul-străveziu.

S-au văzut în ochiul lunii, incifrările minunii: două picături de rouă, două lacrimi dintr-un vis.......... Muntele din Þărm? Chemarea. Cântecul, să fie Marea?...........................
..........................................................................
Se rănise iar Nimicul când căzu din salt Piticul...

(Din povestea unei Clipe, rătăcind prin Infinit...
azi se plimbă iar povestea, coborând pe loc zidit 08.08.2008... am mai pus un an, să fie................)