agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 5888 .



Peste câte mii de ani
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Al._Philippide ]

2006-03-28  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Valeria Pintea



Peste câte mii de ani natura
Va scoate iarăși din neant
Alcătuirea de celule
În care sufletu-mi visează
Asemeni unui împărat captiv?

O, frate, tu mai mult decât un frate,
Replica mea-n eternitate!
Nu te cunosc și nu mă vei cunoaște.
Vorbele mele scrise-acuma
Vor fi de multă vreme spulberate
În ziua când tu te vei naște,
Și limba chiar în care sunt rostite
Va fi pierit atunci și doar un singur
Crâmpei de manuscript într-un muzeu
Va chinui pe erudiții vremii,
Și îngropat în el pe veșnicie
Dormi-va fără nume gândul meu.

Mă-ndeamnă totuși către tine
O neclintită năzuință
Și scriu acest poem zadarnic
Mânat de strania credință
Că gândurile noastre înrudite
Se vor pricepe peste vremi și oameni,
În limba fără țară a visului rostite.

Să știu că-ntr-adevăr vei exista,
O, n-aș mai fi atunci atât de singur
- Singur chiar lângă vechi prieteni,
Singur chiar lângă dragostea mea
- Dragostea mea cu care stau alături
Așa cum amândoi ne-am reflecta
În aceeași oglindă,
Fără să ne privim unul pe altul în ea...
Dar pentru ce să te mai caut oare,
Vis fără chip al învierii mele,
Prin neștiute vremuri viitoare?

Tu poate de pe-acum alergi prin lume,
Duh care n-ai nici patrie, nici nume,
Și poate nevăzuta ta aripă
Mi-atinge sufletu-n această clipă...

Amăgitoare nălucire
A unui dor amar de nemurire
Ademenește biata omenire.

Dorința noastră de neîntrupare
Ne chinuiește în zadar.
Să ne mândrim că fiecare
Din noi e-un unic exemplar,
Fără putință de reeditare!

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!