Inima lui George este acum offline. Nici George nu mai știe parola. Toate astea pentru că George stă de atâta timp cu inima deschisă încât nu mai are nevoie de ea. Și George uită tot ce nu îi mai trebuie. George a învățat chiar să doarmă cu inima deschisă și să se trezească cu tot felul de oameni în ea. Deși nu dormea și nici măcar nu ar putea spune că era obosit George s-a trezit cu Ea în inima lui. Stau acolo de ceva vreme. Vorbesc și fac poze. Și cum în inima lui George se face uneori atât de cald încât nimeni nu poate suporta Ea îl ia de mână și îi zice hai pe afară. Este o noapte mult prea frumoasă, atât de frumoasă încât nu merită să stăm nici măcar într-o inimă. Așa se trezește George pe hol de mână cu Ea care observă că și-a uitat cheile de la inima ei în inima lui George. Mă întorc imediat. Zice Ea. Așteaptă-mă aici. Înainte să iasă din inima lui George cu cheile de la inima ei în mână, Ea trage din obișnuință siguranța ușii de la intrarea în inima lui George. Trântește ușa cu putere. Se zguduie pereții. Afară este într-adevăr o noapte frumoasă. Atât de frumoasă încât până și George este de acord că o noapte ca asta nu merită pierdută nici măcar într-o inimă. Nu la fel stau lucrurile și cu dimineața. Dimineața oamenii obosesc după o noapte ca asta și se întorc fiecare pe la inimile lor. Nimeni nu doarme în altă inimă. Nici măcar Ea. Numai George stă acum singur în fața inimii sale și bate degeaba ca disperatul cu mâinile și cu picioarele în ușa de la intrare. Ea nu se deschide decât din interior. Și cum am mai spus-o, înăuntru nu este nimeni. Au plecat cu toții să doarmă. Fiecare în inima sa.