Stau în poarta
crucii genezice
eu și timpul
speriat
la vuietul
puterii
de cutremurare
a lacrimei
și se deschide
uraganul culorilor
din visul
sălbăticit
și nu mai suntem
zburătorii
osminului
văzuți
peste tot
și nu mai avem
tulburătoarele
vecinătăți
ale femeii
arboreșcente
care-și scutură
stelele.