Ah, timpul, ce miracol,
ce noțiune abstractă!
Ca-n pânza de păianjan
m-a prins
într-un vârtej amețitor
pe căi albastre
și întortocheate
din care n-am să pot ieși
decât prin vise-mpovărate
cu magice destine
cu fericiri fugare
transpuse-n ape cristaline
curgând învolburate
în valuri de lumină

Iar dacă vraja timpului
s-ar destrăma,
cum se destramă orice vis
m-aș prăbuși în amintire?
m-aș prăbuși în marele abis?

Mihail Buricea, Craiova