Fotografie cu Patrel Berceanu



Și nu știam de ce stă el așa de țeapăn,
Poetul, ca la judecata de apoi -
Când el, cu scrisul, răspundea de noi –
Era însărcinat să bată-o toacă-n
Uriașa noastră listă de nevoi –

Și nu știam de ce, chemat de forul
Care îl tot tăia, cu mâna lui,
Vedea departe, nu prea bine, viitorul,
Chiar de-și dona cuvintele, oricui –

Și culmea-i că visa urcări comune,
În timp ce toată viața-i de căderi,
Adesea azi, era mai gol ca ieri,
Și nu avea în sobă ce ne pune
Decât, la toți – din vers – doi metri steri –

Măcar, gândea - tot rânced, de nu-mi pun,
Ca perspectiva , sufletu-n tipar,
Se va chema că fac un lucru bun:
Poate copiii mei nu-s în zadar –
Poate iubirea mea nu e-n zadar –
Poate absența mea, nu e-n zadar …
Din duh și apă, ne vom naște, iar…
Cât suntem vii, căci morți – …scuzați…oricum…

“Să trăiți, Doamne! Da… Ne dăm silința!
Mai mult…puțin? …Deloc?... Cum...hotărâți?...
Putem să?... Nu..? …Ba da?...Și noi... cu ființa...
Vă mulțumim... din suflet...Să trăiți !...”


PS. Patrel Berceanu, poet craiovean, băileștean de origine, directorul Teatrului de Păpuși "Colibri", din Craiova,secretar al Teatrului Național "Marin Sorescu", din Craiova, autorul, printre alte volume, al "Planetei de poet", a murit în anul 2006. Fie-ne veșnicia ușoară!