Moartea mă alungă
ca o cățea
cu pui de lapte
pe care nu-i pot mîngîia.
Voi ajunge bărbat,
ei – cîini haiducești.
Or să mă apere, vreodată,
cînd adăst la ferești
să-mi vii, Moarte,
cu capul plecat,
plîngîndu-te tuturora
că te-am uitat?
Am martori de soi
- adîncul, înaltul -
că te-am găsit, Moarte,
încurcată cu altul.