urechile mele sunt înfundate
cu o poțiune
pe care lumea o crede magică
sictir zic
știu că e adunată
picătură cu picătură
dintr-o ghenă de gunoi
unde omenirea și-a aruncat neputința
și coșmarurile

îmi târăsc urechile
pline de otrăvuri cotidiene
deasupra lucrurilor
și încerc să descifrez misterul
unei pete gri
pe o față de masă

cineva a pus bordură lumii acesteia
femei bătrâne duc în spate coșuri pline cu îngeri fără aripi
și boscorodesc între ele
nu știu ce spun
dar cred
dumnezeu e un mizantrop
el mănâncă înghețată
eu am clei in urechi
și vopsesc trotuarul
fără bidinea
cu tălpile moarte de sete