în colțul camerei se îngrămădesc voci
întâi ca un suspin
apoi din ce în ce mai limpede
de parcă lumea întreaga ar trece prin urechile unui ac

o pasare albă împinsă în geam
se-năbușă de sânge
își trăiește ultima răsuflare prin mine
și doar vântul mai suflă frunze

când încă mai poți spera
că cerul se va deschide
și pentru tine