Mă-ntreabă ades nevasta
Fiindcă ei i-e cel mai greu:
-Câte sate-n țara asta
Or fi ca sătucul meu?

Sunt case părăsite,
Grădini nefolosite,
Doar aer în hambar,
Pe câmpuri porumbar,
E totu-n părăsire...
Bunicii-n cimitire,
Părinții ei, la bloc
La noi, vai ce noroc.
Aici stau la căldură
Dar n-au o murătură,
Mâncarea sau nimicuri,
Sunt toate la buticuri.
Se duc cu gându-acasă,
În șură plânge-coasă
Și scai sunt prin grădină,
Ei nu au nici-o vină.

Acolo-avem doi stupi,
E noapte, e târziu,
Și satul e pustiu,
Îl urlă niște lupi.