agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 2697 .



katja
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [hilda domore ]

2007-12-08  | [This text should be read in romana]    | 



Katja și S.F.

nu am mai mult de 4 ani, plec în vizită și mă bate lucica.
De fapt, prima dată mă împinge pe costișa destul de abruptă din spatele casei, apoi mă pălmuiește și-mi astupă gura cu mâna ei mirosind a verdeață pentru iepuri.
n-o spun.
apoi simina mă scapă din brațe pe scări
de la 1 la parter, fiindcă văd prin durerea din ceafă, ușa jegoasă a Groaznicilor.
simt apoi mirosul puternic de apret de la mileurile lui tanti Rodica
și-o aud pe simina rugându-mă să
n-o spun.
dar urletul anchilozat al lui taică-meu, mai viu decât unul elastic-sângeriu
când desfac umbrela neagră cu buline roșii care-mi agață pielea subțire din palmă
și mă ustură cumplit
mă îngrețoșază năclăiala dar
nu scot un cuvânt.
monedele risipindu-se pe asfalt,
privirea tăioasă lucrând transversal și longitudinal
în același timp. nici nu mă gândesc la vreun cuvânt.
pietroiul greu aruncat de ciupitu în curtea școlii,
în data de aprilie, 2, stimați jurați, dragă S.F.
bufnind ca un cadavru de pelican la granița dintre călcâiul meu
și cel al nadiei.
chiriac cel negru așteptându-ne la poarta școlii,
astupându-ne gurile cu zăpadă, nadia înghițind tot, până la ultima firimitură, eu eșuată lângă mâna ei dreaptă. Am tăcut tot.
directorul ridicând geamul oltcitului galben, de paradă,
impunându-mi cuvenitul salut. Liniștea mea ireverențioasă. Sancțiunea.
Nadia gonind cu un țipăt câinele șchiop ce-mi prinsese glezna, umbra autobuzului ei trecând peste picioarele noastre neputincioase-noi și câinele îmblânzit de neșansă-fără să scoatem vreun cuvânt.
Eu, mama și nadia aclamând minerii, alături de muncitorii de la UM Sadu, disponibilizați din cauza Þapului pe nedrept.
Scuipând mașinile televiziunilor, scandând mesaje de încurajare pentru subteroi.
Eu și mama La Castel, igrasia din camera roz, aniversarea cu febră 39.
Poveștile despre zmei ale bunică-mii, crâmpeie din Apocalipsă sub micul bec pe care-l înșurubam sau deșurubam după nevoie.
Bunica deșurubându-l tot timpul.
Pomenile fastuoase cu ciorbe minunate, flirturile puștimii,
Gheorghiță semnalizând că mă place, aruncând cu cocoloașe strașnice în mine.
Și înmormântarea lui victor, locul meu privilegiat de purtător de coroană la capul vânăt al mortului. Insectele din părul lui victor. Mucii și urmele de gălbenuș de ou de pe cămașa dizgrațiosului pini.
Katja.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!