Ești atât de slăbită și tremuri
un șarpe hulpav și-a făcut
culcuș în trupul tău nevolnic
devorându-ți celulele vii
până la ulimul dram de sevă
sfidez cu privirea o lumânare
care așteaptă agonic
și îți vorbesc verzi și uscate
nu știu despre ce
dar atât știu
că tu n-ai să poți
ridica pleoapa sudată
recepționezi doar sunete
dacă aș tăcea
ai începe să te agiți
am aflat că simțul auzului
moare ultimul ca o speranță
mâna ta îmi arată secunda spartă
în spatele oglinzilor opace
de atunci lacrimi din ceară topită
sfârâie-n pragul tăcerii
iar eu mă sting
încet și tac
în surzenia luminii
odată cu ele.