Prin tine, aleargă camere vaste,
Coborând însetate spre neștiut,
Coridoare perfide, care mușcă din coaste,
Pereți de-alabastru cu nișe de lut.

Sunt hăuri de taine scobite-n tavan,
Și pietre stivuite sub bolte,
Cuvintele moarte se-adună toptan,
Ca niște uitate recolte

Din care arare, mai rupi o crenguță,
Să ardă în palmă ca veștedul far,
Pe drumul ce coboară, ca un drum de căruță,
Spre umbrele ce te sorb solitar.

Se umplu cămările de urme de pași,
Și pietrele cad peste glezne lovind,
O lume afară, în iarbă o lași,
Pentru o alta în tine suind.