Tatiana

"Zidul unei închisori…Întuneric…
O singură celulă luminată.
Un călugăr, trăgându-și cu greu trupul după el.
Și deodată…lumină…
Patru pletoși cu chitările-n mâini cântă.
Cântecul celui zăvorât in celula celui izolat.Celui izgonit.De lume.De viață poate.
Un singur privilegiu-o cretă.
Un vapor desenat pe zidul celulei cu care, din când in când, plutește departe de lume.De viață.
O croazieră drog spre o lume născută din imaginația și fantezia unui om zăvorât într-o celulă. Sau din imaginația și fantezia celor patru pletoși care cântă pe o scenă în lumina reflectoarelor care asistă pasiv la spectacolul celor refuzați de lume.
De viață poate…"

Răspuns Tatianei

Astăzi e soare. Doar întunericul ne desparte de ceilalți.
O singură privire. Teamă.
Peste tot trupuri. Hoituri. Cadavre.
Întuneric... și totuși lumină...
Nu mai cântă nimeni. E prea liniște să ne cufundăm în tăcere... vorbim...
E viață. E soare. E lumină.
Nici un privilegiu. Doar o viață.
Mi s-a oprit vasul de croazieră prea departe de mal. Am încercat să înot, însă puterile mi-au dispărut. Ca niște aripi tăiate prea devreme. Prea din carne. Spectacolul se desfășoară parșiv pe lângă mine. Eu nu mai particip. Pentru că nu mai am aripi.
Am doar această viață...