doar tu, albastră floare de nu-mă-uita,
fragilo, oscilând între "nu" și "da",
ești sensu-ntregii mele străduințe,
cum focu-și află miezul în ființe.


ochi rătăciți printre cununi de lauri
înnoadă-n versuri cozi ca de balauri.
în vid sondează sapele-poeme
și-așteaptă ca să vină a lor vreme.


nu, crezul nu sălășluiește-n moarte.
da, viața e mereu o nouă carte.
însă-ntre "nu" și "da" se-agită norii,
căzând pieziș la rădăcina florii.