Naiv ca o furtună rătăcită
într-un leagăn de prunc
ascult cântecul greierilor
pitiți sub pleoapele apusului
și mă bucur că n-au murit încă
striviți între buzele
rujate cu negru
nu că mi-ar fi teamă
să văd
dar între
golul dintre noapte
și zi sunt eu -
martor de veghe
la trecerea clipei care
cu o fanfară de greieri
va aprinde lumina pe cer
să poată trece îngerii...

și eu ca o bufniță
înjunghiată de cântecul lor
o să lunec tăcut
pe o margine de zi
și o să mă întreb
deși nu înțeleg
de ce se declanșează
nebunia asta acolo sus
pare o calamitate de pete
fugărite din soare
și alte lucruri despre care
am învățat puțin
și nu știu de ce
tot mai rar
îmi aduc aminte de mine...

dar fie

de mâine o să-mi ascund ochii
în spatele umbrei ca pe o nelegiuire