Ochii rotunzi se albesc subit…
Buzele tuguiate si ele se-nchid…
Se-aude ecoul ultimelor cuvinte:
“Adio! Sa ma tineti minte!”

Tacerea profunda…te-mbie la jale
Simti cum moartea, printre voi isi face cale
Duce acel suflet pur pe brate
Disparand incet cu el in noapte…

Lacrimile s-au strans in ochi…
Dar nu-ndraznesc sa iasa…
Un fior se ridica pe sira spinarii…
Inima se strange-n piept…durerea o apasa…

Priveghiul:…durere…plansete…
Amintiri ale atator rasete…
Cuvinte triste zboara catre cer…
Voci soptesc: “S-a mai dus un inger!”

Inmormantarea:…jelire…groaza…
Sicriul se coboara usor in groapa…
Florile deasupra-i zboara…
Ti-auzi sufletul ce cere sa moara…

Un ultim cuvant trece prin multime…
Se opreste pe buzele mici si fine
Ale unei fete ce plange si suspina
Dupa bunica cu cea mai buna inima…

Ar vrea sa mai deschida ochii o data…
S-o vada pentru ca ea sa poata
Sa-i spuna ca ii va fi dor de ea…
Dar stie ca asta nu se va mai intampla…

Usor, usor…lumea se indeparteaza de mormant
Ramane singura si se intinde pe pamant…
Il cuprinde cu bratele imbratisandu-l…
Isi strecoara din ochi o lacrima, udandu-l…

Cimitirul, acum gol, ii da o stare de frica…
Se gandeste ca in fata Lui e atat de mica…
Ar vrea sa se dezlipeasca de mormant
Dar nu poate…se ridica si cade iar la pamant…

Vine noaptea si frigul o cuprinde…
Vede un inger ce din cer mana ii intinde…
O recunoaste si zambind se ridica…
E ea, fiinta aceea draga, iubita ei bunica…

Mana aceea fina ii sterge lacrimile…
O mangaie pe piept parca luandu-i pacatele..
O impinge usor spre iesirea din cimitir…
Se simte in aer mirosul puternic de mir…

O saruta pe frunte si se ridica usor spre cer...
Acum fata stie ca a devenit un inger,
Ca o va calauzi pe drumul ei spre casa…
Lacrimile nu mai curg, iar durerea din piept o lasa…