agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 1858 .



Dintre poeziile lui Valeriu Barbu (20)
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Mioriþa Alba ]

2008-01-08  | [This text should be read in romana]    | 



ianuarie 2008

1.Este

ai
impresia că totul a fost
spus și răs-spus
nisipuri
valuri
vânturi rătăcind aparent
haotic

mister?

simți
între cutele gândului
subțire
ecoul oblic
rămas dintr-o forță nemăsurabilă
sau
pe care n-ai încercat-o?!…

ai impresia că
până la lumină
fereastra-i după
multe, prea multe perdele
pliuri, pliuri, valuri, valuri…?!

nespusul în cuvinte
rotundul acela
este
și mă înalță
mă rostogolește
nu-i caut nume –
mă supun
_________________


2.Lame

silabe muchii
tăioase
coagulez spațiul dintre ele
cu gestul mâinii între tâmplă
și foaie – traiectoria
descrie
contur de icoană
_________________


3.Ecleaiastul 12.12

cât clipește îngerul meu
fracțiunea-i vremea în care
adun
toate păcatele…
temător acum el
se holbează până ce
usturându-l ochii, îmi face semn
să nu mai scriu
_________________


4.Punct

tot chinul
să facem zilele
interesante

ne este frică
de netezime, suim
amețind, coborâm
amețind

lumina micșorează umbra
până la
un punct
implozia acestuia este
distanța dintre frici
_________________


5.Chiar

dacă
mă aștept la neprevăzut
acesta
deja își pierde din
efect
dacă sorb ceasornicul
netezindu-l
cu pleoapa, cu buza
cu degetul
observ
la jumătatea gestului:
tocmai banalul ar fi acel
neprevăzut –
de restul mulțumesc
sunt bine!
_________________


6.ÃŽn

să înțelegi
spun
te iubesc pentru această clipă
nu pentru…
«scriu aceste cuvinte aici
nu pentru a ajunge
la finalul cărții»
sunt în
eliptic gest-rază-ecou
«spun» este vibrație
în iubire –
să înțelegi
_________________


7.Ipocriză

prefăcătoria
silabe comerciale, mime
cad toate oblic
vânt nou
nou
îmi dizolvă fiindul în rugă
lunecă ipocrizia – până acum
o secundă la modă –
în criză
_________________


8.Instinct

pungi
pachete, funde, recipiente…
devoratori
de marfă
necesități subiective
verb
vreau
prețul nu-i în bani –
sângele, conștiința, sufletul…
imagini distorsionate, reclama
pentru instinctul de a cheltui
cheltuind
picătura de viață în
iluzii
_________________


9.I-responsability

vreme de restriște
nuuuu… n-aș putea fără
mobil
nu renunÈ› la pizza, reality-show
gumă orbit, nuke, puma, dolce +
gabana lipiți cu &, pearcing, mp3
play station 3, 3 în unu, fetișism, etichete
și mai ales la
cinevaismul moft cool trend wow…
nu-mi plac manelele dar
le ascult că-s «băețaș» nici
fotbalul, dar rag «hai Milan» că
dă bine
vreme de restriște
căptușeala-mi suportă numai
euro și nu fac sx fără coca, nuuu
n-aș putea să renunț
la pașaport, permis și chei de bemveu
rotite gestual pe deget, liceul… nu
nu l-am terminat
nu mai aveam votcă, nici prezervative
nu aș putea renunța la
drepturi, multe drepturi, eventual
vă pod da
obligații… vreme de
restriște
_________________


10.Cântare Rromaniei

în țara mioriței și a doinei
a periniței, ciocârliei, călușarilor
baladelor, horelor și a Luceafărului
în țara lui Blaga, Nichita și… Cărtărescu
asistăm
la o țiganizare forțată
lăutărie second-hand, manele
adică nici populară autentic țigănească
nici disco, etno, rap, nici orientală
lălăială și gesturi lascive

la revelion 2008
toate televiziunile au prezentat
program indigo
Europa nu degeaba are
părere…!
ÃŽn toate pseudo-operele nu-i
decât reclamă la alcool, sx și
Numele Domnului luat în deșert
nu mai este nimic de făcut
în țara asta va trebui
să învăț limba rromilor și să
înființez Liga Minorității Românești
din România
tetraes bahtalo! Halal țară…
_________________


11.Păsările - I

am uitat
totul… lăstari noi
ies din carne, din ochi
mâine
pădure tânără
va întâmpina proximă zăpadă

nimic nu
mai
am
ecou
depărtându-se
din ultima silabă a
numelui tău

până și frigul e
un altul
_________________
*Dacă doriți să-i scrieți, adresa e: Barbu Valeriu, str. Traian 252, cod. 800186, Penitenciar, Galați
Mulțumim.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!