Am călătorit prin apele repezi în emisfera luminată a vieții
Cu o pereche de vâsle în ochi în loc de vedere.
Nesățios de ocoluri am încurcat multe drumuri,
Când luntre mi-a fost judecata grăbită a faptelor strânse.
Am deslușit chipul pietrei clătinând nisipurile în palme.
Și, iată acum, am ajuns de povară într-o deltă a vieții
Asemenea unui mineralier împins de curenți, gata pentru călătoria cea mare.
Întind mâinile înspre țărmi- pescăruși osteniți pe care nimeni nu-i cheamă.
Unde sunt prietenii care mi-au fost la o lungime de braÈ›,
Cântările la ceasuri de noapte cu difuzorul lunii la maxim?
Când aruncau vecinii cu mere direct din copac
Și câinii rupeau mahalaua ca pe o păpușă de cârpă.
Când mă întrebam ce-o să răsară din oamenii semănați în întuneric
Și a venit o femeie care m-a luat de mână și am uitat totul.
Bulgări de pământ erau numele noastre.