cești fără toartă vărsate pe covor
papiote de ață deșirate
în cuier stă atârnat sfârșitul
așteaptă să îi îmbrac haina... nu azi

foi goale lipite de tavan tapetează lumea mea
pe fiecare mâzgâlesc cu ruj roșu chipul tău
când nu te vreau
rup foile și le vând în stradă criticilor de artă
ochii lor știrbesc culoarea
roșul pălește când ei te privesc
când mi-e dor
pereții camerei se depărtează
tavanul ia forma unei cupole întoarse
iar tu ești mai aproape de mine

pe buze sărutul tău imprimă o întrebare
rămâne nerostită în noapte
între palme strâng alfabetul braille
azi ești doar o virgulă între două puncte de suspensie