poezia iese din pietre, din scorburi, din piele,
din luntrea unde pescarul doarme nevinovat,
din mușcătura de șarpe

1001 de scări urc zilnic în orașul ei neînțeles
simt aerul rarefiat cum picură pe frunte

încep să văd până în pântecul mamei
cum am crescut și nu am putut face nimic
să opresc rana din călcâiul vulnerabil

se poate depune pe vene ca un edem plin de nopți
îmi va sufoca aripile, un blitz senzual
Pegasul mirat se va opri în mine
pâlpâind în loc de inimă