azi câteva mii de suflete vor muri
lăsând loc unei bucurii ce va avea sens
pentru un om ce nu-i pasă când pierde
voi muri o secundă cărându-mi drumul spre casă
cerul e la priveghi
așa a fost și ieri și joi și marți
n-am niciun motiv de ce aleg să mă gândesc la asta
scurtele perioade de singurătate cunoscute bine celor ce iubesc devin fără valoare
contează poate sufletul
aș vrea să devin egoist să ucid să scuip
mă voi gândi ce înseamnă să fiu un animal care aleargă pe dealuri
sau un om fără o rugăciune utilă spusă în călătoriile pe care le facem noi oamenii
nu mă aștept să se schimbe ceva
vreau doar să simt puțin mai mult din ce există
ființele ce râd înțeleg că sunt nimic dar câteodată respir
diseară va fi furtuna anunțată
aceia care au plecat dimineața în pantofi vor fi surprinși
vor fi supraviețuitori dar și aceia vor muri
dorință...
Întreb pe cine țin în brațe
și ce-am dorit?
mâinile îmi sunt pline de capete ca un buchet de trandafiri tăiați
păr blond roșcat negru șaten
ochii sunt oaze de uimire ce se holbează la mine din buchet
întreb ce am dorit
a fost oare trupurile voastre?
credeam că aruncând carnea voastră peste mine puteam scăpa de singurătate?
păr cărunt mă trage spre moarte
chiar am crezut că pot scăpa punând respirația voastră în gura mea?
credeam că pot să scap de responsabilitatea de-a mai respira?
ce am dorit de la voi vă întreb din nou
sex?
Înțelepciune?
Putere?
Dragoste?
am așteptat oare o voce să-mi spună
„în sfârșit ai găsit răspunsul”
ce?
am început să țip la ei
ce am dorit de la voi?
urechile cad ca niște petale
își acoperă fețele la picioarele mele
a venit toamna
florile se scutură de petale și semințe
un ultim trup cade la picioarele mele
și îl întreb în șoaptă
ce am dorit de la tine?
dar sufletul lui mi se usucă-n mâini