când eram mic
îmi plăcea să calc
pe cărămizile proaspete
piciorul meu intra adânc în lutul moale
fără să le deformeze prea tare
mama le lăsa așa să se usuce
apoi le punea la ars
sunt multe cărămizi cu urmele mele
în pereții casei

ani mulți de atunci
mai trec câte-odată pe-acolo
țârâitul greierilor mă ține treaz
și parcă încep să aud
dincolo de var și piatră
un glas necunoscut de copil
pașii mărunți din pământ
trupul meu răstignit pe inima casei
tot mai departe tot mai înalt
până într-o vreme când adorm
mai întotdeauna râzând
întotdeauna plângând