Albul acesta ,scăpat haotic prin mine, deschide uși ...
mi se face curent.
Nu puteai bănui că aseară,
nemaiavând tăceri între noi,
mi-am spart un plămân
să văd cîte aripi mai rămân neatinse
și-am descoperit prea multă
lumină.
Poți să mă vindeci de somn ,
dar nu și de nemurire când reflecția
buzelor ascunse întro secundă
va naște bastarzi.
Și-am să mă sinucid întro lacrimă ,
din prea multe tristeți expirate,lăsînd
în praful clipei urmele deschise.