un vânt perfid înnoadă peste zare
covor cu demoni vineți și o sumbră
teamă născută de întunecare
îi strâmbă chipul toamnei cu o umbră

nimic nu strică pătura nătângă
ce lumea zgibulită asuprește
doar codrul încă are să mai plângă
pastel de lacrimi când se desfrunzește

lumina alungată se revoltă
la pata asta de nerușinare
și cârpa o străpunge de pe boltă
cu un mănunchi de raze rupt din soare

apoi grăbit presară în poiene
cuiburi de cald pe pajiști la amiază
apar neverosimile troiene
de ghiocei pe iarbă și-o pătează

e albul semn al iernii care vine
sau amintiri din dusa primăvară
netulburat temutul vânt revine
zdreliții nori cârpindu-i până-n seară