când văd cum se umflă
lumea...
cât se înghesuie în fața
ridicolului...
devin un portret de Rafael,
un portret papal...
privirea mi se schimbă
și caută să tacă...
sufletul mi se adună
într-o bătrânețe lină...
și simt...
încăpățânarea lumii...
coarnele ei fără rost...
și regret, o las în urmă...
sunt doar eu și Dumnezeu,
sunt Papa Iulian...

1 iunie 2007, 22:00
Din volumul “Doimea materiei”,
Ed. Carminis, Pitești, 2007